Sediul Petrom a fost vândut. Rușii negociază cumpărarea societății

Vești proaste pentru petroliști. Din informațiile pe care le avem, impozantul sediu al lui Liviu Luca, situat vis-a-vis de Catedrala Sf. Ioan Botezătorul, a fost vândut. În urmă cu o lună, se făceau măsurători intense, care au stat la baza intabulării. Așadar, la această oră, frumosul sediu al Petrom din buricul orașului, nu-i mai aparține magnatului Luca ci, din informațiile pe care le avem, a fost trecut în patrimoniul Vodafone. Informațiile nu sunt foarte sigure, dar mai săpăm, pentru că și Unicredit se pare că este la bursa zvonurilor ca și cumpărător. Suma vehiculată este de circa 98 de milioane de euro. MI s-a părut exagerat când am auzit asta, dar nu mă mai miră nimic. Declinul este în faza lui maximă, deoarce aceleași surse ne-au confirmat că și sediul Peco, din spatele băncii BCR, a fost vândut, iar la rând se află sediul de pe Mihai Eminescu, unde funcționează Alpha Tv. Conform contractului de privatizare al Petrom, OMV, poate vinde partea sa începând cu data de 31 decembrie 2009. La București se negociază intens vinderea Petrom rușilor de la LukOil, dar și Gazprom stă la pândă. Suntem tare curioși dacă austriecii care au plătit pe partea lor 630 de milioane de euro, adică un preț de mizerie, vor lua același preț sau vor câștiga de n ori mai mult.  Nu ne vindem țara, o dăm degeaba!

Update: 10.02.2010

Noutăți de ultimă oră pentru angajații Petrom, din păcate nu foarte bune pentru cei mulți și prost plătiți. Mai marii Petrom- OMV au achiziționat o halcă mare de teren la Străulești, unde vor să contruiască un cartier Petrom- City, pentru angajații cu funcții în conducere. Talpa rămâne cu pocesele pentru murături, iar boierii vor avea case și apartamente în zonă rezidențială.

O să revenim cu un material despre incendiul de la Petrobrazi, din 5 februarie 2008( imi cer scuze, a fost o greseala de dactilografiere, intradevar incendiul a avut loc ]n 2008 și nu 2010, ața cum am scris inițial), în care vă vom prezenta constatările făcute de către o firmă din Norvegia, prezentă la fața locului. Și alte date despre riscurile angajaților la locul de mumcă.

Update: 11.02.2010

Din ultimele informații reiese faptul că Vodafone ar fi cumpărătorul sediului Petrom din Ploiești. Apropo, pot să îmi spună și mie detractorii care postează comment-uri câți dintre cei care trudesc în Petrom vor beneficia de facilitățile rezindențiale de la Străulești, pentru care se vând sediile? Câți dintre cei care muncesc pe surcele prin comparație cu bossi vor beneficia de un apartament sau o casă în Petrom City?Cei care aveți date incriminatoare despre activitățile celor care vă conduc trimiteți-le pe adresa de mail Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza . Le verificăm și le facem publice.

Comentarii  

 
+8 #1 jana adam 11-02-2010 08:29
Lucrez in Petrom, sau in ceea ce a mai ramas romanilor si sunt direct interesata de aceste stiri!
Multumesc!
O zi placuta in continuare!
Citat
 
 
-11 #2 un petromist 11-02-2010 10:20
curios cine v-a desemnat pe voi reporteri "de ancheta". Urmariti macar comunicatele OFICIALE Petrom si apoi plecati urechile la marii zvonaci ai PH :)))

oricum, buna gluma cu rusii!
Citat
 
 
0 #3 adminn 11-02-2010 10:41
Daca ar fi o gluma as rade si eu. Am prostul obicei sa verfic din mai multe surse ce scriu. Mai intereseaza-te. Ar fi culmea sa se anunte intr-un comunicat negocierea cu rusii. Vedem in timp cine e un reporter de ancheta si cine ramane un zvonac. Sunt curios si eu cine te-a desemnat pe tine aparatorul mai marilor din Petrom?!
Citat
 
 
+9 #4 vertebratu 11-02-2010 10:43
Citez pe un petromist:
curios cine v-a desemnat pe voi reporteri "de ancheta". Urmariti macar comunicatele OFICIALE Petrom si apoi plecati urechile la marii zvonaci ai PH :)))

oricum, buna gluma cu rusii!


Auzi bre,
tu nu esti petromist esti pupincurist.
Probabil ai o pozitie in sistem la habsburgi, de-i lingi in f..d.
Eu sunt tot petrolist dar nu-ti impartasesc parerile.
Sunt din ardeal si am coloana vertebrala ( de-aia de ungur - vezi de ce nu s-a vandul MOL-lul la OMV ), nu sunt un pupi.... sau yesman fraiere.
Iti doresc sa lucrezi pe banii nostrii, mai desteptule.

Vertebratu'
Citat
 
 
-7 #5 un petromist 11-02-2010 10:57
tipul/ploaia spala tot. povestea cu rusii chiar este doar poveste.
petrom city este aproape terminat, motiv pentru care sediile petrom se vand; se numeste relocare ;)

@Vertebratu' - mai bine ca ramai in coloana ta de ungur.. n-ai intelege;)
Citat
 
 
+5 #6 vertebratu 11-02-2010 11:34
Stimate petromist,

Chiar prost nu sunt ( tu nu intelegi ca ungurii au fost destepti si nu si-au vandut sufletul, pentru o mana de bani ? - ei sunt patrioti ceea ce nu pot sa spun despre nevertebrate ca tine ), dar cand vad cum se comporta OMV-isti si vad romanii ( cei cu functii ) cat sunt de aserviti, mi se face greata.
Daca esti intre cei cu functii, probabil nu mai vezi jos la nivelul celor care lucreaza si gandesc in acelasi timp.
Stiu ce inseamna relocare ( banii etc. etc.) si motivul pentru care vand sediile, dar mai stiu ce inseamna sa fii roman in slujba la habsburg, indiferent de nationalite. Sistemul impus de colegii OMV este MASTER - SLAVE.
In primul rand eu nu-mi vand sufletul pentru o mana de bani - chiar daca sunt ardelean si "bozgor"- jumatate ( asta ca sa te simti bine - fraiere ).
Dar tu ????!!!!??? Cred ca ti l-ai vandut deja - probabil moca.
Romane, intelege odata pentru totdeauna -E BINE SA-TI IUBESTI TARA SI SEMENII - iar daca ai TRADAT - RUUUUUSIIIINIII CAAAAAA !!!!
Daca ai un pic de dragoste ptr romani, fa bine si nu mai continua in a-mi explica despre binefacerile sistemului habsburghic.

tot
Vertebratu'

PS Care ti-a fost pretul la habsburg ? 1000 Euro, sau 2000 Euro ?
Sau poate esti expat ai functie, castigi cu nerusinare, nu lucrezi nimic ( cam asta fac ei OMV-istii si expatii ) si ne dai lectii despre onoare si corectitudine ?
Citat
 
 
-3 #7 bullshit 11-02-2010 11:57
Sunteti niste mizerii de anchetatori. Straulestiul este al Petromului dinainte de razboi (cum se chema pe atunci Petrom), iar cladirile se vand pentru ca se reorganizeaza totul la Straulesti. A se observa comunicatele de presa, dar SI ACTELE!
Citat
 
 
+5 #8 adminn 11-02-2010 12:32
Multumesc pentru apreciere, domnule bullshit, cum bine te-ai autointitulat. incearca sa vezi mai departe de acele acte si comunicate. Doar daca nu ai alt interes. cu stima
Citat
 
 
+7 #9 wild rose 11-02-2010 13:11
Citez pe un petromist:
curios cine v-a desemnat pe voi reporteri "de ancheta". Urmariti macar comunicatele OFICIALE Petrom si apoi plecati urechile la marii zvonaci ai PH :)))

oricum, buna gluma cu rusii!


Nu e nici o gluma cu rusii, e pe bune!!!!
Se vorbeste de un an de zile de treaba asta, unde ai fost pana acum?
Sigur lucrezi in Petrom?

P.S. Stii vreo boaba de rusa? :))
Citat
 
 
+6 #10 vertebratu 11-02-2010 14:52
Citez pe bullshit:
Sunteti niste mizerii de anchetatori. Straulestiul este al Petromului dinainte de razboi (cum se chema pe atunci Petrom), iar cladirile se vand pentru ca se reorganizeaza totul la Straulesti. A se observa comunicatele de presa, dar SI ACTELE!


Auzi frate,

Tu chiar esti fraier.
Esti adult, traiesti in Romania si mai crezi in povesti ?
E adevarat ca ne reorganizam, dar cu ce pret ?
Stii cati oameni vor suferii pentru binele austriacului ?
Probabil stii de Aurora si planurile lor.
Vor vinde tot, ne vor lasa in fundul gol, fara resurse si fara bani.
Vom ajunge pe drumuri omule.
Ne vor evalua pe toti si incet incet vor renunta la tot. Conteaza doar banul.
Tu, eu suntem cantitati neglijabile pentru ei.
Conteaza doar profitul si teapa trasa romanilor. Atat ...

Oare chiar atat de prosti suntem noi romanii ?
Citat
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

NEWSLETTER

Receive HTML?

PARTENERI

CURS VALUTAR

TELEFOANE UTILE

Apel unic de urgenta 112
CJ Prahova- 0244/597171
IPJ Prahova- 0244/595.340
Garda de mediu - 0244/544.495
Ag. Ptr. Protectia Mediului- 0244 / 544.134
Telefonul primarului- 0800.800.884
Protectia consumatorului- 0244/ 576.436
Prefectura Prahova- 0244/ 51.45.45
Electrica- 0244/ 929; 0244/ 405.701
Distrigaz- 0244.597.786
Apa Nova- 0244.407.600
Anticorupţie- 0800.806.806
Informaţii :
Gara de Sud Ploieşti- 0244/952
Gara Ploieşti Vest- 0244/ 557.191
Informatii Romtelecom 118.932
295260
vizitatori
1172111
pagini afisate
By Google Analytics

Maya Fashion

PUBLICITATE

SONDAJ

Cu cine veti vota la Alegerile Locale din 10 iunie 2012?
 

Comentarii

CE NOTA NE DAI?

MONDEN

La multi ani, Geo Josanu!

News image

O noua virsta si un nou hit! In preajma celor 19 ani, Geo Josanu a lansat si o pisa noua. Interpretul şi-a pus de gând şi-n această vară să bată recorduri şi să spargă topurile la mai multe posturi de radio. După cum îi este în fire, aduce hituri noi în special în preajma căldurilor mari,...

Monden | Sâmbătă, 5 Mai 2012

Citeste mai mult...

SANATATE

La Spitalul Azuga s-a redeschis secţia de boli interne, destinată cetă

News image

Cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului local Buşteni, la Spitalul Azuga s-a înfiinţat un nou compartiment de boli interne, destinat atât locuitorilor din Buşteni, cât şi din Azuga. Secţia de boli interne are 12 paturi, dotări moderne, urmând ca în perioada următoare inventarul acestei se...

Sanatate | Miercuri, 22 Februarie 2012

Citeste mai mult...

SPORT

Patinatorii de la CSM Ploiesti s-au redresat din mers si au obtinut pe

News image

La mai putin de sase luni de la infiintare sectia de patinaj viteza a CSM Ploiesti a depasit asteptarile tuturor. Rezultatele obtinute in concursurile internationale, pun intr-un con de umbra performantele actuale ale celuilalt club, CS Petrolul. Antrenorul Marius Bacila a reusit, intr-un ...

Sport | Vineri, 16 Martie 2012

Citeste mai mult...