CSM Bucureşti – CSM Ploieşti 32-29 (16-15)

Partida a început prost pentru ploieştence, Aneta Barcan primind cartonaşul roşu încă din minutul 3.

Chiar şi aşa, timp de 50 de minute, în meciul disputat în sala Rapid, handbalistele de la CSM Ploieşti au dat senzaţia că pot întrerupe seria de patru eşecuri consecutive şi că pot înregistra prima victorie în deplasare. Asta pentru că, după 50 de minute de joc, CSM Ploieşti conducea cu 27-24 şi părea o echipă capabilă să gestioneze avantajul de pe tabela de marcaj.

Din păcate, aşa cum s-a întâmplat de mai multe ori în acest sezon în meciurile din deplasare, fetele antrenate de Ionescu au avut o cădere greu de explicat, „reuşind” nu doar să piardă avantajul , ci şi să fie învinse la o diferenţă de trei goluri.

"Nu-mi vine să cred că am pierdut. Am avut jocul în mână, dar exact atunci când totul mergea bine au apărut greşelile copilăreşti. Gazdele nu ne-au surprins cu nimic, au jucat aşa cum ne aşteptam şi dacă ne-am fi păstrat concentrarea până la final nu ar fi avut şanse pentru a întoarce soarta partidei. Sunt puncte uriaşe pe care le-am pierdut” - a declarat antrenorul Gigi Ionescu.

CSM Ploieşti: Tănase, Cristescu – Gâscă (12 goluri), Dospin (6), Crap (3), Luca (2), Ştefan (2), Năstase (2), Zavragiu (1), Moroianu (1), Ciobanu (debut pentru CSM), Nica, Barcan.

În urma acestui rezultat, CSM Ploieşti a coborât pe locul 10 în clasamentul Ligii Naţionale.

Sâmbătă, la Braşov, CSM va da replica echipei Corona, în prima etapă a returului.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

NEWSLETTER

Receive HTML?

PARTENERI

CURS VALUTAR

TELEFOANE UTILE

Apel unic de urgenta 112
CJ Prahova- 0244/597171
IPJ Prahova- 0244/595.340
Garda de mediu - 0244/544.495
Ag. Ptr. Protectia Mediului- 0244 / 544.134
Telefonul primarului- 0800.800.884
Protectia consumatorului- 0244/ 576.436
Prefectura Prahova- 0244/ 51.45.45
Electrica- 0244/ 929; 0244/ 405.701
Distrigaz- 0244.597.786
Apa Nova- 0244.407.600
Anticorupţie- 0800.806.806
Informaţii :
Gara de Sud Ploieşti- 0244/952
Gara Ploieşti Vest- 0244/ 557.191
Informatii Romtelecom 118.932
295260
vizitatori
1172111
pagini afisate
By Google Analytics

Maya Fashion

PUBLICITATE

SONDAJ

Cu cine veti vota la Alegerile Locale din 10 iunie 2012?
 

Comentarii

CE NOTA NE DAI?

MONDEN

La multi ani, Geo Josanu!

News image

O noua virsta si un nou hit! In preajma celor 19 ani, Geo Josanu a lansat si o pisa noua. Interpretul şi-a pus de gând şi-n această vară să bată recorduri şi să spargă topurile la mai multe posturi de radio. După cum îi este în fire, aduce hituri noi în special în preajma căldurilor mari,...

Monden | Sâmbătă, 5 Mai 2012

Citeste mai mult...

SANATATE

La Spitalul Azuga s-a redeschis secţia de boli interne, destinată cetă

News image

Cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului local Buşteni, la Spitalul Azuga s-a înfiinţat un nou compartiment de boli interne, destinat atât locuitorilor din Buşteni, cât şi din Azuga. Secţia de boli interne are 12 paturi, dotări moderne, urmând ca în perioada următoare inventarul acestei se...

Sanatate | Miercuri, 22 Februarie 2012

Citeste mai mult...

SPORT

Patinatorii de la CSM Ploiesti s-au redresat din mers si au obtinut pe

News image

La mai putin de sase luni de la infiintare sectia de patinaj viteza a CSM Ploiesti a depasit asteptarile tuturor. Rezultatele obtinute in concursurile internationale, pun intr-un con de umbra performantele actuale ale celuilalt club, CS Petrolul. Antrenorul Marius Bacila a reusit, intr-un ...

Sport | Vineri, 16 Martie 2012

Citeste mai mult...