Sprijin pentru pacientii dializati

Datorita faptului ca numeroase drumuri judetene sunt aproape impracticabile la aceasta ora, Autoritatea Sanitara Prahova a luat o decizie cat se poate de inteleapta in ceea ce-i priveste pe cetatenii cu grave afectiuni ale rinichilor.

Astfel, pacientii dializati, care pana mai ieri erau transportati casa-spital-casa, cu serviciul de Ambulanta, vor fi mentinuti in doua dintre centrele de specialitate, respectiv Spitalul de Urgenta Ploiesti si Clinica Nefroclinic, de pe strada Buna Vestire, pana la imbunatatirea vremii.

Cei in cauza (suferinzi de insuficienta renala cronica) trebuiau sa se prezinte la dializa o data sau de doua ori pe saptamana, dupa caz, singura modalitate (si nu una deloc usoara) de a scapa de aceasta povara fiind transplantul renal.

Totusi, cadrele medicale de la cele doua unitati spitalicesti mentionate se confrunta cu o problema, reprezentata de numarul mare de internati, atat pe sectia Interne, cat si pe cea de Nefrologie, numarul paturilor fiind limitat. Dar, cum si pana acum s-au gasit solutii in situatii de avarie, cu siguranta ca si acum treaba va putea fi dusa la bun sfarsit.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

NEWSLETTER

Receive HTML?

PARTENERI

CURS VALUTAR

TELEFOANE UTILE

Apel unic de urgenta 112
CJ Prahova- 0244/597171
IPJ Prahova- 0244/595.340
Garda de mediu - 0244/544.495
Ag. Ptr. Protectia Mediului- 0244 / 544.134
Telefonul primarului- 0800.800.884
Protectia consumatorului- 0244/ 576.436
Prefectura Prahova- 0244/ 51.45.45
Electrica- 0244/ 929; 0244/ 405.701
Distrigaz- 0244.597.786
Apa Nova- 0244.407.600
Anticorupţie- 0800.806.806
Informaţii :
Gara de Sud Ploieşti- 0244/952
Gara Ploieşti Vest- 0244/ 557.191
Informatii Romtelecom 118.932
295260
vizitatori
1172111
pagini afisate
By Google Analytics

Maya Fashion

PUBLICITATE

SONDAJ

Cu cine veti vota la Alegerile Locale din 10 iunie 2012?
 

Comentarii

CE NOTA NE DAI?

MONDEN

La multi ani, Geo Josanu!

News image

O noua virsta si un nou hit! In preajma celor 19 ani, Geo Josanu a lansat si o pisa noua. Interpretul şi-a pus de gând şi-n această vară să bată recorduri şi să spargă topurile la mai multe posturi de radio. După cum îi este în fire, aduce hituri noi în special în preajma căldurilor mari,...

Monden | Sâmbătă, 5 Mai 2012

Citeste mai mult...

SANATATE

La Spitalul Azuga s-a redeschis secţia de boli interne, destinată cetă

News image

Cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului local Buşteni, la Spitalul Azuga s-a înfiinţat un nou compartiment de boli interne, destinat atât locuitorilor din Buşteni, cât şi din Azuga. Secţia de boli interne are 12 paturi, dotări moderne, urmând ca în perioada următoare inventarul acestei se...

Sanatate | Miercuri, 22 Februarie 2012

Citeste mai mult...

SPORT

Patinatorii de la CSM Ploiesti s-au redresat din mers si au obtinut pe

News image

La mai putin de sase luni de la infiintare sectia de patinaj viteza a CSM Ploiesti a depasit asteptarile tuturor. Rezultatele obtinute in concursurile internationale, pun intr-un con de umbra performantele actuale ale celuilalt club, CS Petrolul. Antrenorul Marius Bacila a reusit, intr-un ...

Sport | Vineri, 16 Martie 2012

Citeste mai mult...