Rezidentiat 2011, descentralizat

Anul acesta concursul de Rezidenţiat se va organiza descentralizat, la nivelul centrelor universitare din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Tg. Mureş şi Craiova

CSEKE Attila, ministrul Sănătăţii s-a întâlnit cu rectorii universităţilor de medicină şi farmacie din cele 6 centre universitare pentru a stabili detaliile concursului din acest an.

De comun acord am hotărât că acest concurs se va organiza, descentralizat, cu tematică şi bibliografie unice la nivel naţional. De asemenea, lucrăm împreună la o metodologie care va fi unică şi pe care o vom publica în aproximativ două săptămâni pe site-ul ministerului. Avem universităţi de prestigiu care pot prelua organizarea concursului de Rezidenţiat.”, a declarat ministrul CSEKE Attila.

Ministrul Sănătăţii a subliniat că această măsură este în avantajul tinerilor absolvenţi care vor putea susţine concursul de Rezidenţiat în centrul pe care l-au ales pentru a urma stagiul de pregătire în specialitate.

Guvernul României a aprobat miercuri Ordonanţa pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului  Nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea Rezidenţiatului.

Conform actului normativ începând cu 2011, concursul de Rezidenţiat va fi organizat descentralizat, la nivelul centrelor universitare pe baza acordului dintre Ministerul Sănătăţii, Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi  universităţile de medicină şi farmacie.

 

Comentarii  

 
+1 #1 min 21-03-2011 21:47
Ofer tematica si bibliografia completa pentru rezidentiat 2011. Cuprinde Carp, Irinel Popescu, Ghinghina, Harrison editia 14, Angelescu, Ciofu, Schwartz, Colegiul Medicilor din Romania, Ancar, Rebedea. Contact:
Citat
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

NEWSLETTER

Receive HTML?

PARTENERI

CURS VALUTAR

TELEFOANE UTILE

Apel unic de urgenta 112
CJ Prahova- 0244/597171
IPJ Prahova- 0244/595.340
Garda de mediu - 0244/544.495
Ag. Ptr. Protectia Mediului- 0244 / 544.134
Telefonul primarului- 0800.800.884
Protectia consumatorului- 0244/ 576.436
Prefectura Prahova- 0244/ 51.45.45
Electrica- 0244/ 929; 0244/ 405.701
Distrigaz- 0244.597.786
Apa Nova- 0244.407.600
Anticorupţie- 0800.806.806
Informaţii :
Gara de Sud Ploieşti- 0244/952
Gara Ploieşti Vest- 0244/ 557.191
Informatii Romtelecom 118.932
295260
vizitatori
1172111
pagini afisate
By Google Analytics

Maya Fashion

PUBLICITATE

SONDAJ

Cu cine veti vota la Alegerile Locale din 10 iunie 2012?
 

Comentarii

CE NOTA NE DAI?

MONDEN

La multi ani, Geo Josanu!

News image

O noua virsta si un nou hit! In preajma celor 19 ani, Geo Josanu a lansat si o pisa noua. Interpretul şi-a pus de gând şi-n această vară să bată recorduri şi să spargă topurile la mai multe posturi de radio. După cum îi este în fire, aduce hituri noi în special în preajma căldurilor mari,...

Monden | Sâmbătă, 5 Mai 2012

Citeste mai mult...

SANATATE

La Spitalul Azuga s-a redeschis secţia de boli interne, destinată cetă

News image

Cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului local Buşteni, la Spitalul Azuga s-a înfiinţat un nou compartiment de boli interne, destinat atât locuitorilor din Buşteni, cât şi din Azuga. Secţia de boli interne are 12 paturi, dotări moderne, urmând ca în perioada următoare inventarul acestei se...

Sanatate | Miercuri, 22 Februarie 2012

Citeste mai mult...

SPORT

Patinatorii de la CSM Ploiesti s-au redresat din mers si au obtinut pe

News image

La mai putin de sase luni de la infiintare sectia de patinaj viteza a CSM Ploiesti a depasit asteptarile tuturor. Rezultatele obtinute in concursurile internationale, pun intr-un con de umbra performantele actuale ale celuilalt club, CS Petrolul. Antrenorul Marius Bacila a reusit, intr-un ...

Sport | Vineri, 16 Martie 2012

Citeste mai mult...