ŢELINA, ALIMENT ŞI MEDICAMENT

Homer o menţionează în „Iliada” şi „Odiseea” ca o plantă sfântă, datorită calităţilor sale terapeutice, iar Hipocrate, „părintele medicinei” o numea „selinom” şi o considera cel mai bun remediu pentru liniştirea sistemului nervos, în timp ce în Evul Mediu a fost desemnată drept remediu universal cu proprietăţi diuretice, febrifuge şi mai ales afrodiasice. Despre valoarea deosebită a ţelinei, în rândurile următoare.

Sucul plantei vindecă reumatismul şi sterilitatea

Având excepţionale virtuţi vindecătoare, bogată în enzime şi substanţe aromatice uşor asimilabile, cu efecte extraordinare asupra organismului uman, ţelina este recomandată a fi consumată de toate persoanele, indiferent de vârstă. Cu efecte puternice în timp, sucul de ţelină este un remediu de neînvins împotriva sterilităţii, atât la bărbaţi, cât şi la femei, cu efecte de reglare a activităţii glandelor care produc cortizonul, având şi efect de inhibare a apetitului. Modul de preparare al sucului de ţelină este următorul: se spală frunzele, se usucă, apoi se storc prin storcătorul de fructe. Sucul nu fierbe. Împotriva sterilităţii se recomandă consumul în fiecare zi a unei jumătăţi de pahar de suc din frunze de ţelină dimineaţa, şi o jumătate de pahar seara, în cure de minim o lună. Persoanele care suferă de boli de rinichi vor putea bea un sfert de pahar de suc înaintea meselor principale, în cure de trei săptămâni, cu o săptămână pauză. În curele de slăbire se recomandă consumul unei jumătăţi de pahar de suc de frunze de ţelină cu 20 de minute înainte de masă. Efectele diuretice ale ţelinei provoacă eliminarea apei din ţesuturi, ducând la o scădere rapidă în greutate. Împotriva reumatismului, specialiştii recomandă 1-2 pahare de suc de ţelină pe zi, timp de două luni. Acest tratament are un efect foarte bun şi asupra persoanelor vârstnice. Consumul a 1-2 pahare de suc de ţelină pe zi, în cure de de lungă durată, este un remediu excepţional în diverse boli de piele. Cura cu suc de ţelină este recomandată şi în acneea juvenilă, psoriazis, vitiligo, ca şi în eczemele alergice şi de orice altă etiologie. Sucul de ţelină are efecte deosebite şi asupra tusei şi afecţiunilor bronhiilor. Pentru că este foarte tare, sucul de ţelină este bine să fie luat la început în doze mici. Persoanele care suferă de amenoree şi eliminarea efectelor nocive ale anticoncepţionalelor pot folosi macerat din frunze de ţelină. Mod de preparare: frunzele de ţelină tăiate mărunt se pun într-un borcan până la trei sferturi din volum, se adaugă 10 linguri de seminţe zdrobite de mărar şi se acoperă cu un litru de vin alb. Se lasă la macerat timp de două săptămâni, apoi se strecoară. Se consumă 1-2 linguri înainte de mesele principale, în cure de o lună, cu zece zile de pauză. Recunoscut ca afrodisiac de excepţie, vinul de ţelină este un remediu foarte bun şi în tratarea bolilor de rinichi. Mod de preparare: se zdrobeşte o rădăcină mare de ţelină, se adaugă o mână de zahăr pudră şi se pune într-un litru de vin alb. Se lasă la macerat 48 de ore, apoi se strecoară. Se consumă două pahare pe zi.

Seminţele, ajutătoare în digestia leneşă

Seminţele de ţelină, măcinate fin sau decoctul din rădăcini de ţelină (o lingură rădăcini rase la 200 ml de apă) se recomandă în drenarea ficatului, întărirea stomacului, influenţând pozitiv digestia leneşă şi având un rol excepţional în hepatită, balonări digestive sau spasme abdominale. Bogată în potasiu, fier şi magneziu, ţelina are şi rol de remineralizare şi imunostimulare pentru organismele anemice, fiind şi un bun adjuvant în tratarea cancerului de piele. Sucul de ţelină este de asemenea foarte bun şi în tratamentul gutei. În acest caz se face un tratament de trei-patru săptămâni, consumându-se două pahare pe zi, băute pe stomacul gol, în combinaţie cu suc de morcov. Cei bolnavi de vitiligo vor pune comprese cu suc de ţelină pe zonele depigmentate. Compresa se ţine timp de o oră pe zi. În caz de infertilitate este utilă şi tinctura de rădăcină de ţelină. Mod de preparare: ţelina se dă pe răzătoare şi se pune în alcool pur timp de zece zile. Tinctura se poate face şi din frunze verzi uscate. Folosit sub formă de comprese, sucul de ţelină are rol de cicatrizare a rănilor. În sindromul de oboseală cronică se bea dimineaţă, pe stomacul gol, o jumătate de pahar de suc de frunze de ţelină în combinaţie cu o jumătate de pahar de suc de morcov. Ca adjuvant în afecţiunile tumorale se consumă ţelină sub formă de salată, câte 50 de grame pe zi. Contra degerăturilor se foloseşte decoctul de ţelină. Mod de preparare: se pun într-un vas 250 grame de ţelină împreună cu un litru de apă şi se lasă la fiert o oră şi jumătate, apoi se strecoară. În acest amestec se introduc mâinile sau picioarele degerate şi se stă cinci minute. Tratamentul se efectuează de trei ori pe zi. Pentru vindecarea anginei se face gargară cu suc de ţelină de câteva ori pe zi. Atenţie! În timpul sarcinii, frunzele şi seminţele de ţelină sunt contraindicate.

Carmen Ciripoiu

 

Comentarii  

 
0 #1 margarita 27-09-2011 08:04
ai scris tu ceva acolo de telina, dar degeaba ca romanii sunt varza la asocierea alimentelor si drept urmare articolul tau nu are nici o valoare.Daca nu te pricepi tine gura inchisa,lasa-i pe cei cu scoala in domeniu sa vorbeasca.
Citat
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

NEWSLETTER

Receive HTML?

PARTENERI

CURS VALUTAR

TELEFOANE UTILE

Apel unic de urgenta 112
CJ Prahova- 0244/597171
IPJ Prahova- 0244/595.340
Garda de mediu - 0244/544.495
Ag. Ptr. Protectia Mediului- 0244 / 544.134
Telefonul primarului- 0800.800.884
Protectia consumatorului- 0244/ 576.436
Prefectura Prahova- 0244/ 51.45.45
Electrica- 0244/ 929; 0244/ 405.701
Distrigaz- 0244.597.786
Apa Nova- 0244.407.600
Anticorupţie- 0800.806.806
Informaţii :
Gara de Sud Ploieşti- 0244/952
Gara Ploieşti Vest- 0244/ 557.191
Informatii Romtelecom 118.932
295260
vizitatori
1172111
pagini afisate
By Google Analytics

Maya Fashion

PUBLICITATE

SONDAJ

Cu cine veti vota la Alegerile Locale din 10 iunie 2012?
 

Comentarii

CE NOTA NE DAI?

MONDEN

La multi ani, Geo Josanu!

News image

O noua virsta si un nou hit! In preajma celor 19 ani, Geo Josanu a lansat si o pisa noua. Interpretul şi-a pus de gând şi-n această vară să bată recorduri şi să spargă topurile la mai multe posturi de radio. După cum îi este în fire, aduce hituri noi în special în preajma căldurilor mari,...

Monden | Sâmbătă, 5 Mai 2012

Citeste mai mult...

SANATATE

La Spitalul Azuga s-a redeschis secţia de boli interne, destinată cetă

News image

Cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului local Buşteni, la Spitalul Azuga s-a înfiinţat un nou compartiment de boli interne, destinat atât locuitorilor din Buşteni, cât şi din Azuga. Secţia de boli interne are 12 paturi, dotări moderne, urmând ca în perioada următoare inventarul acestei se...

Sanatate | Miercuri, 22 Februarie 2012

Citeste mai mult...

SPORT

Patinatorii de la CSM Ploiesti s-au redresat din mers si au obtinut pe

News image

La mai putin de sase luni de la infiintare sectia de patinaj viteza a CSM Ploiesti a depasit asteptarile tuturor. Rezultatele obtinute in concursurile internationale, pun intr-un con de umbra performantele actuale ale celuilalt club, CS Petrolul. Antrenorul Marius Bacila a reusit, intr-un ...

Sport | Vineri, 16 Martie 2012

Citeste mai mult...