Esti licean si n-ai trecut pe la LicArt?!O ploiesteanca e in semifinala

Scris de Catalin Hintea Marţi, 01 Februarie 2011 20:10

Festivalul National de Arte pentru Liceeni - LicArt, cel mai mare concurs din Romania, a ajuns in a cincea luna de inscrieri. Dupa primele 4, sunt
inscrisi in competitie 1257 de liceeni din intreaga tara. 5365 de creatii la sectiunile: poezie si fotografie (categoriile alb-negru, portret, diverse si
verde) au fost evaluate pana acum de juriul condus de jurnalistul si omul de cultura Radu Herjeu, directorul Festivalului.
Ca in fiecare luna, la sfarsitul lui ianuarie au fost desemnate creatiile semifinaliste: 30 de poezii, 22 de fotografii alb-negru, 43 de fotografii
portret, 27 de fotografii diverse si 16 fotografii la categoria verde. Toate aceste creatii vor intra in jurizarea finala ce va stabili nominalizatii
editiei a 10-a a LicArt. Dar asta se va intampla abia dupa incheierea inscrierilor, adica peste doua luni.
Asadar, inscrierile continua, si nu doar la poezie si fotografie, on line, ci si la sectiunea teatru. Toate trupele de liceeni din Romania sunt
invitate sa se intreaca pentru a castiga Marele Premiu LicArt.
Cuantumul premiilor la cele 3 sectiuni va fi de cel putin 15000 RON. Regulamentul concursului si multe informatii si detalii despre festival se
regasesc pe situl www.licart.ro
Sunt asteptati in concurs toti liceenii care nu s-au inscris inca, pentru ca "Nu te poti numi licean daca n-ai trecut pe la LicArt!"

Ploiestiul are o semifinalista. Iata poezia acestei tinere:

2000 şi tot aşa

Catalina Cangea,Colegiul National I.L. Caragiale

văd în fiecare an cum cresc dorinţele mele
ieri
Frank spunea glume cam proaste şi râdea fără să ştie
că pereţii se îndoiau sub converşii mei când el pleca în spaţiul virtual
unde nu există trandafiri şi alte aiureli
îşi mai pierdea un picior sau un shotgun şi
desigur
soarele ieşea ca-n făt-frumos şi nu-mai-ştiu-cum dar eu
trăiam o poveste cu zâne mirosind a cretă
îmi făcusem părul blond, eram palidă de atâtea aberaţii, îi admiram dunga cămăşii,
credeam că ajunsesem la următorul nivel şi

m-am trezit că visam
tăiam aerul cu vorbe tari, ne speriam amândoi de armageddon
ce rost mai avea rimelul, îmi spuneam că e o repetiţie proastă şi lumina
pâlpâia deşi noi eram deja în basm
Frank ţipa, îi răspundeam în slow motion
n e v e d e m   m   a    i    î    n   c   o   l    o


*

la blue café timpul stă pe scaun şi ne priveşte
am plutit atât de mult că nu-mi mai recunosc mâinile şi simt
că ăsta e următorul lucru genial pe care-l scriu
despre mine, în rest

eu şi Frank mai trecem câteodată prin oglindă, nu îndrăznim
să spunem prea multe cuvinte