Procurorul Daniel Ghita: “N-ar trebui ca oamenii din institutiile de aplicare a legii sa se lase intimidati”

Reporter: D-le Daniel Ghita de ce ati ales sa fiti procuror si nu interlop?

Daniel Ghita: Pentru ca de la 7 ani sau de acasa din familie am invatat sa muncesc, sa studiez, sa fiu corect cu cei din jurul meu, sa dau buna ziua, sa respect pe toata lumea si, mai ales, legea.

R: Se merita sa fii magistrat in ziua de azi cand se fac atatea inginerii financiare, afaceri dubioase ?

D.G:  In mod evident un functionar public nu castiga o persoana care face, asa cum spuneati, inginerii financiare si scoate bani foarte multi din afaceri cu petrol, spre exemplu, dar poti castiga respectul celor din jur daca esti un tip corect, daca incerci si chiar reuesesti sa iti faci corect meseria.

R: Ce reprezentare are satisfactia profesionala pentru dumneavoastra?

D.G: Sa vezi ca nu ai muncit in van, dupa luni de eforturi colective, iar cei care au gresit, care au incalcat legea ajung acolo unde le este locul. Ca banii pe care i-au realizat prin incalcarea legii sunt restituiti la bugetul de stat si sunt folositi asa cum ar trebui, la batranii care au nevoie de cati lei la pensie, la bolnavii care nevoie de ingrijire, la alocatia copiilor si, de ce nu, pana la urma, si in salariile noastre.

R: Vi s-a intamplat vreodata sa munciti la un caz luni de zile si sa constatati la final ca ati muncit degeaba?

D.G: Nu. Sincer, nu mi s-a intamplat vreodata. A durat, poate, mai mult , sa dovedesti ceea ce poate reuseau sa ascunda cei care sunt obisnuiti sa incalce legea, dar niciodata nu s-a intamplat sa muncesc in zadar, eu si ceilalti colaboratori ai mei.

R: Unde este mai mult de munca, in domeniul infractionalitatii, la Bucuresti sau la Ploiesti?

D.G: Munca este peste tot. In primul rand ca schemele de personal nu sunt complete si, dup ace ca nu sunt complete, nu sunt nici actualizate. Unul era nivelul ratei infractionalitatii in anul 1990 si altul este in 2010. La o populatie de aproape 840.000 de locuitori, cat are judetul Prahova, cred ca ar trebui regandita si schema care, prin numarul de procurori, sa acopere necesarul combaterii infractionalitatii, iar solutiile date sa fie cele asteptate de absolute toti justitiabilii.

R: Mai exact ce ar trebui facut?

D.G: In primul rand, ar trebui facute eforturi pentru completarea schemei. La nivelul Parhectului Prahova, schema este de 16 procurori si, in mod efectiv, lucreaza 11, cu “sanse” ca in perioada urmatoare numarul sa se diminueze. Pe langa acest lucru, ar trebui gandita si reactualizata schema care sa corespunda cu realitatile judiciare ale unui judet ca Prahova. Deci, o schema de 16 procurori este incompleta.

R: Cate dosare aveti in lucru in acest moment?

D.G: Pot sa va spun cate dosare am in fiset. Undeva in jur de 80, care au ca principal obiect savarsirea unor infractiuni de coruptie.

R: care e cea mai mare captura a dumneavoastra, daca putem numi asa?

D.G: Este improrpiu spus captura. Cei care gresesc, vrand- nevrand, sunt oameni. Nu ne propunem sa capturam oameni ci sa aflam adevarul in cauzele pe care le instrumentam si sa incercam sa aratam ca, chiar daca suntem putini, sa aratam ca suntem aici. Cel mai success dosar instrumentat, de cand lucrez la Parchetul Prahova, este cel finalizat cu rechizitoriu pe data de 28 mai 2010, cand au fost trimisi in judecata 22 de inculpate, din care 17 in stare de arest preventive pentru savarsirea unor infractiuni de coruptie si assimilate infractiunilor de coruptie. Este vorba despre dosarul in care au fost deferiti justitiei inculpatii care aveau ca principal obiect de activitate infractionala sustragerea de produse petroliere. Unul dintre acesti inculpati fiind Marin Dumitru( n.r.-  zis Mocofanu) din Barcanesti. Un dosar complex, prin numarul de persoane care au conlucrat la dovedirea faptelor, prin numarul mare de inculpate, prin tehnicile care cu condus la dovedirea faptelor si prin prejudiciul mare inregistrat.

R: Exista corputie institutionalizata?

D.G: Eu cred ca sunt oameni care gresesc, cred ca sunt oameni care aduc vulnerabilitati oricarui sistem, oameni care din varii motive incearca sa-si rotunjeasca veniturile si asta n-ar trebui sa le faca cinste.

R: Mai in gluma, mai inserios, sunteti asimilat comisarului Italian Corado Cattani, dice celebrul serial “La Piovra”. Ce perceptie aveti despre apelativ?

D.G: Intr-un fel ar trebui sa ma onoreze aceasta asociere cu personajul din film. Ceea ce facem noi aici, toti procurorii, este extrem de real. Dosarul despre care va vorbeam a avut parte si de momente care erau, parka, scenario din film. Supravegherea operativa si filmarea pe timp de noate a inculpatilor cu camere cu termoviziune in infrarosu, cu mijloace de supraveghere aeriana avea aerul unui episode din filmul mentionat de dumneavoastra. Revenind la intrebare, eu nu cred ca in Prahova s-a ajuns pana acolo incat munca unui procuror sa capete astfel de valente. Intamplarea face ca eu ma ocup de cauzele care au ca obiect infractiuni de coruptie si este firesc ca acestea sa produca interes, sa iste curiozitati si sa fie pusa, firesc, intrebarea, cine e cel care a instrumentat aceste cauze. Intamplarea face ca sunt eu acela. Putea sa fie oricine altcineva in locul meu. Din fericire, cred ca nivelul coruptiei in Romania, in Prahova nu este de valori egale ca cele din fimul “La Piovra”.

R: Amenintari ati primit vreodata? Sub ce forma?

D.G: S-a intamplat o data ca cineva sa imi spuna ca este prieten cu inalt oficial din Ministerul Justitiei si  sa imi transmita voalat ca astazi sunt procuror, maine cine stie ce se poate intampla. Eu i-am raspuns acelei persoane ca niciun oficial din niciun minister nu a invatat in locul meu in facultate, niciun oficial nu a dat examenele in locul meu, niciun oficial din niciun minister nu a muncit in locul meu ca sa ajung ceea ce sunt. Acea persoana incalcase legea si, desi a incercat prin mijloacele lui sa intimideze, nu a reusit si a ajuns in fata judecatorilor, in stare de arest preventiv, si condamnata pentru faptele pe care le comisese. N-ar trebui ca oamenii din institutiile de aplicare a legii sa se lase intimiati. Cei care se simt lezati in anchetele penale, incearca sa scape, sa influenteze mersul anchetei prin diferite metode, ori prin oferirea unor atentii sau prin eventuala teama insuflata. Din fericire, eu spun ca institutiile de aplicare a legii, cel putin parchetul, au ajuns la o maturitate care le permite celor care reprezinta aceste institutii sa aplice legea. Legea este puternica. Ramane doar ca ea sa fie aplicata corect, daca oamenii care o aplica sunt, la randul lor, puternici.

R: Ce ii lipseste procurorului Daniel Ghita, ce are in plus fata de altii si unde isi propune sa ajunga?

D.G: Imi place foarte mult ceea ce fac in acest moment. Am plecat de la Parchetul Inaltei Curtii de Casatie si Justitie in urma cu doi ani din caua unor probleme de sanatate, naveta era, totusi, obositoare. Cred ca am ajuns la un nivel de experienta care imi permite sa intuiesc si sa analizez si sa extrag din multitudinea de cazuri cu care suntem sesizati acele cauze care chiar au un potential, care sunt interesante prin rezultatele care pot si obtinute si prin mesajele ce pot fi transmise societatii.

Imi lipseste timpul de a ma ocupa, in mod egal, de toate cauzele cu care sunt investit. Cred ca sunt la fel de bine pregatit ca si ceilalti colegi ai mei. Familiar vorbind am tot ce-mi trebuie si as vrea sa ajung in situatia in care sa gandesc ca e o fericire ca traiesc in Romania. As vrea, la modul sincer, ca si copiii nostri sa traiasca intr-o tara curata, intre oameni curati, din toate punctele de vedere. Incerc, prin ceea ce fac, alaturi de alti colaboratori ai mei, sa oferim un exemplu. Un exemplu pozitiv, de cum ar trebui sa fie lucrurile. Mi-ar placea ca in momentul cand o sa ies la pensie sa raman sa traiesc in Romania, intr-o tara curata.

R: Ultima intrebare. S-a schimbat ceva de cand ati venit inapoi in Ploiesti?
D.G: Cred ca da. Cred ca functionarii publici care sunt tentati sa primeasca atentii, sa comita fapte de coruptie, poate se gandesc de mai multe ori inainte sa incalce legea, pentru ca poate s-a schimbat acea mentalitate potrivit careia fiecare om se gandeste ca nu i se poate intampla nimic. Poate acesti functionari pretabili la comiterea faptelor de coruptie se gandesc de mai multe ori inainte de a face astfel de lucruri, pentru ca, asa cum am spus, Parchetul Prahova a incercat sa identifice niste cauze reprezentative din anumite sectoare de activitate si sa arate ca putem fi oriunde. Poate ca si infractorii sunt mai atenti si mai precauti cand comit faptele pentru ca au sesizat ca procurorii sunt foarte bine instruiti, au un nivel de experienta ridicat care le permite sa uzeze de tehnici speciale si moderne in probarea activitatii infractionale.

Comentarii  

 
+1 #1 fabian 25-11-2010 19:51
domnu procuror ghita tot respectu pt dvs,din ce stiu ca de la inalta curte de casatie si justitie ati fost transferat disciplinar ca nu ati fost sa ,solutionati un caz...referitor de dosaru cu prtrolisti cum la ti denumit si ati pus ca ,cap de afis pe marin dumitru zis mocofanu va inselati amarnic,dupa ce ca ati nenorocit aceea familie,ati bagat omu ala la puscarie nevinovat si nici macar nu ii dati dreptu la viata ca este un om fff bolnavcu capu,hepatita,d iabet,cu plamani,hernie de disc..va cerut familie sa ii face ti o expertiza medico legala ati respins si ia ti facut dvs una la inml ploiesti ca a doua zi sa intrati in concediu 2 sapt ,ca fam sa nu ii mai poate face contraexpertiza ,asta acum 3-4 luni in urma .aflati ca dupa data de 02 11 2010 pana pe data de 22 11 2010 acest om marin dumitru i sa agravat starea de boala sa nu mai sp ca era sa moara fiind internat de urgenta la spitalul clinic de urgenta bucuresti in coma profunda,cu resucitare si coma de gr II.as fi de acord cu dvs ca va faceti meseria dar bagand la puscarie oameni care sunt vinovati,violea za copii,omoara lume,talhareste lume,ii omoara in propriile case.atunci va s putea aprecia la anumita valoare cand ati vace acest lucru sau prin a solutiona corect aceste cauze,sper ca d zeu sa vada si sa le dea la fiecare dupa raul si invidia pe care o au.pot sp de acest marin dumitru ca a ajutat foarte multa lume,bolnavi,ba trani ba chiar la biserici a ajutat cu tot ce a putut.referitor celui/ei care a f acest material sa mai invete sa scrie.eu va multumesc si sper sa nu mai bagati lumea la puscarie doar ca aveti o ura personala si altfel nu sunte ti destul de barbat sa va rezolvati problemele in afara spatiului unde lucrati...
Citat
 
 
-1 #2 adminn 25-11-2010 23:10
Citez pe fabian:
domnu procuror ghita tot respectu pt dvs,din ce stiu ca de la inalta curte de casatie si justitie ati fost transferat disciplinar ca nu ati fost sa ,solutionati un caz...referitor de dosaru cu prtrolisti cum la ti denumit si ati pus ca ,cap de afis pe marin dumitru zis mocofanu va inselati amarnic,dupa ce ca ati nenorocit aceea familie,ati bagat omu ala la puscarie nevinovat si nici macar nu ii dati dreptu la viata ca este un om fff bolnavcu capu,hepatita,d iabet,cu plamani,hernie de disc..va cerut familie sa ii face ti o expertiza medico legala ati respins si ia ti facut dvs una la inml ploiesti ca a doua zi sa intrati in concediu 2 sapt ,ca fam sa nu ii mai poate face contraexpertiza ,asta acum 3-4 luni in urma .aflati ca dupa data de 02 11 2010 pana pe data de 22 11 2010 acest om marin dumitru i sa agravat starea de boala sa nu mai sp ca era sa moara fiind internat de urgenta la spitalul clinic de urgenta bucuresti in coma profunda,cu resucitare si coma de gr II.as fi de acord cu dvs ca va faceti meseria dar bagand la puscarie oameni care sunt vinovati,violea za copii,omoara lume,talhareste lume,ii omoara in propriile case.atunci va s putea aprecia la anumita valoare cand ati vace acest lucru sau prin a solutiona corect aceste cauze,sper ca d zeu sa vada si sa le dea la fiecare dupa raul si invidia pe care o au.pot sp de acest marin dumitru ca a ajutat foarte multa lume,bolnavi,ba trani ba chiar la biserici a ajutat cu tot ce a putut.referitor celui/ei care a f acest material sa mai invete sa scrie.eu va multumesc si sper sa nu mai bagati lumea la puscarie doar ca aveti o ura personala si altfel nu sunte ti destul de barbat sa va rezolvati problemele in afara spatiului unde lucrati...

Multumesc ca mi-ai atras atentia asupra greselilor din text. S-a marcat, acum poti sa citesti linistit si nu iti va fi lezata privirea. Trebuie sa remarc abordarea ta fata de modul de viata al lui Mocofanu. Din cate inteleg, el este un om bun, care lua de la bogati si dadea la saraci. Intersant...Haiducul Mocofanu. Ai o perceptie limitata, dar e a ta si trebuie sa ti-o respect. Pana la un punct pot fi de acord cu tine, pentru ca din interiorul Conpet se fura mult mai mult.
Citat
 
 
0 #3 anonim 13-01-2011 14:30
Evident ca, toate cele spuse mai sus sunt din partea unui membru al familiei" mocofanu", cumva stiti ca in anul 2010 a fost al doilea procuror din tara, premiat pentru merite desavarsite, de catre doamna procuror general al Romaniei Laura Codruta Kovesi, cu care de altfel a lucrat pe toata perioada functionarii ca procuror in Bucuresti. cum credeti ca un om transferat disciplinar ar fi fost ulterior premiat si laudat de aceeasi persoana care a decis " asa zis transfer". Dpdv , nu il mai vaitati pe Mocofanul, ca o duce ca si pana sa fie inchis, tigari, whiski..etc...doar ca nu mai poate coordona furturile...
Citat
 
 
0 #4 Florian Muscalu 18-02-2011 13:15
Bravo klumea sa mai prinda si din aia care nu-si platesc darile a\catre stat si inseala fiscul si noi prosti astia mici dam si ultimul ban la impozite halal tara taica si vai de conducatorii nostri ca ajungem mai rau ca in africa
Citat
 
 
-1 #5 Badea Gheo 08-04-2012 22:45
Un mare frustrat,care abuzeaza de functia sa. RIP ma,forţosule :)
Citat
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

NEWSLETTER

Receive HTML?

PARTENERI

CURS VALUTAR

TELEFOANE UTILE

Apel unic de urgenta 112
CJ Prahova- 0244/597171
IPJ Prahova- 0244/595.340
Garda de mediu - 0244/544.495
Ag. Ptr. Protectia Mediului- 0244 / 544.134
Telefonul primarului- 0800.800.884
Protectia consumatorului- 0244/ 576.436
Prefectura Prahova- 0244/ 51.45.45
Electrica- 0244/ 929; 0244/ 405.701
Distrigaz- 0244.597.786
Apa Nova- 0244.407.600
Anticorupţie- 0800.806.806
Informaţii :
Gara de Sud Ploieşti- 0244/952
Gara Ploieşti Vest- 0244/ 557.191
Informatii Romtelecom 118.932
295260
vizitatori
1172111
pagini afisate
By Google Analytics

Maya Fashion

PUBLICITATE

SONDAJ

Cu cine veti vota la Alegerile Locale din 10 iunie 2012?
 

Comentarii

CE NOTA NE DAI?

MONDEN

La multi ani, Geo Josanu!

News image

O noua virsta si un nou hit! In preajma celor 19 ani, Geo Josanu a lansat si o pisa noua. Interpretul şi-a pus de gând şi-n această vară să bată recorduri şi să spargă topurile la mai multe posturi de radio. După cum îi este în fire, aduce hituri noi în special în preajma căldurilor mari,...

Monden | Sâmbătă, 5 Mai 2012

Citeste mai mult...

SANATATE

La Spitalul Azuga s-a redeschis secţia de boli interne, destinată cetă

News image

Cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului local Buşteni, la Spitalul Azuga s-a înfiinţat un nou compartiment de boli interne, destinat atât locuitorilor din Buşteni, cât şi din Azuga. Secţia de boli interne are 12 paturi, dotări moderne, urmând ca în perioada următoare inventarul acestei se...

Sanatate | Miercuri, 22 Februarie 2012

Citeste mai mult...

SPORT

Patinatorii de la CSM Ploiesti s-au redresat din mers si au obtinut pe

News image

La mai putin de sase luni de la infiintare sectia de patinaj viteza a CSM Ploiesti a depasit asteptarile tuturor. Rezultatele obtinute in concursurile internationale, pun intr-un con de umbra performantele actuale ale celuilalt club, CS Petrolul. Antrenorul Marius Bacila a reusit, intr-un ...

Sport | Vineri, 16 Martie 2012

Citeste mai mult...