Comunicat Iulian Badescu

Poate că, în ultimul timp, am creat impresia că principala mea preocupare este aceea de a găsi nod în papură actualului primar al Ploieștiului. Fals! Prin poziția mea accentuat critică, nu fac altceva decât să iau atitudine în numele ploieștenilor din ce în ce mai nemulțumiți și privați de condițiile elementare ale unui trai decent într-o localitate catalogată drept municipiu de rang întâi în secolul XXI.

Sâmbătă, 4 februarie, pe saitul Primăriei Ploiești a fost postat un comunicat de presă prin care, pe un ton festivist de proslăvire a „conducătorului suprem” al urbei, se anunță cum, atenție!, primarul Volosevici s-a gândit să convoace „Comandamentul de deszăpezire al municipiului pentru a stabili noi coordonate în acțiunea de combatere a zăpezii și a poleiului în Ploiești”, după „n” zile în care a tot nins.

Pe această cale, vă solicit în mod public, domnule primar Volosevici, să ne edificați și pe noi în privința a ceea ce considerați dumneavoastră a fi o bună administrare a unui oraș ca Ploieștiul:

1. Ați învățat sau nu până acum că februarie este lună de iarnă?

2. Primăria Ploiești primește sau nu atenționarile ANM? În același timp, Primăria beneficiază de mijloace de informare, de tipul TV, radio, ziare sau internet, în așa fel încât să fi fost la curent cu faptul că s-au emis nenumărate coduri de vreme rea? Sau prefectul, cu care se știe că aveți o strânsa relație de colaborare profesională, nu a reușit să vă anunțe în timp util?

3. În ce au constat, PUNCTUAL, demersurile dumneavoastră în calitate de ADMINISTRATOR al Ploieștiului?

4. Câte și ce fel de utilaje de deszăpezire considerați a fi suficiente pentru un oraș ca Ploieștiul, în așa fel încât activitatea să se desfășoare fără probleme?

5. În comunicatul dumneavoastră, se afirmă ca „SC ROSAL Grup SA sucursala Ploiesti are pregatite 58 de utilaje de intervenție: 18 sararite mari, 6 stropitori cisterne, 24 lame, 4 sararite mici, 4 camioane și 3 încărcătoare. Totodată, SC Servicii de Gospodarire Urbană Ploiești are pe teren 1 buldoexcavator, 4 miniîncărcătoare, 1 tractor cu lamă, 2 camioane, 2 tractoare cu remorcă și 1 tractor cu lamă, iar la RATP sunt pregătite 1 buldoexcavator, 1 Tatra cu lamă și 2 remorchere cu lamă.” Vă întreb, domnule primar, unde și cum au fost folosite aceste utilaje, având în vedere faptul că, în această dimineață, Ploieștiul este practic blocat? Mă gândesc că utilajele au fost numărate de către însăși șefa dumneavoastră de la partid, Roberta Anastase, recunoscută drept prima matematiciană a țării, deosebit de abilă atunci când vine vorba de calcule ce privesc binele cetățeanului. Sau, cumva, ați înțeles să deszăpeziți orașul cu utilaje asemănătoare celui din fotografia alăturată acestui comunicat de presă?

P.S. Domnule primar, spre buna dumneavoastră informare, cod portocaliu reprezintă o atenționare meteo de pericol, nicidecum un soi de reclamă pozitivă la adresa partidului al cărui președinte sunteți în Ploiești.

Senator,

Iulian Bădescu

 

 

 

NEWSLETTER

Receive HTML?

PARTENERI

CURS VALUTAR

TELEFOANE UTILE

Apel unic de urgenta 112
CJ Prahova- 0244/597171
IPJ Prahova- 0244/595.340
Garda de mediu - 0244/544.495
Ag. Ptr. Protectia Mediului- 0244 / 544.134
Telefonul primarului- 0800.800.884
Protectia consumatorului- 0244/ 576.436
Prefectura Prahova- 0244/ 51.45.45
Electrica- 0244/ 929; 0244/ 405.701
Distrigaz- 0244.597.786
Apa Nova- 0244.407.600
Anticorupţie- 0800.806.806
Informaţii :
Gara de Sud Ploieşti- 0244/952
Gara Ploieşti Vest- 0244/ 557.191
Informatii Romtelecom 118.932
295260
vizitatori
1172111
pagini afisate
By Google Analytics

Maya Fashion

PUBLICITATE

SONDAJ

Cu cine veti vota la Alegerile Locale din 10 iunie 2012?
 

Comentarii

CE NOTA NE DAI?

MONDEN

La multi ani, Geo Josanu!

News image

O noua virsta si un nou hit! In preajma celor 19 ani, Geo Josanu a lansat si o pisa noua. Interpretul şi-a pus de gând şi-n această vară să bată recorduri şi să spargă topurile la mai multe posturi de radio. După cum îi este în fire, aduce hituri noi în special în preajma căldurilor mari,...

Monden | Sâmbătă, 5 Mai 2012

Citeste mai mult...

SANATATE

La Spitalul Azuga s-a redeschis secţia de boli interne, destinată cetă

News image

Cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului local Buşteni, la Spitalul Azuga s-a înfiinţat un nou compartiment de boli interne, destinat atât locuitorilor din Buşteni, cât şi din Azuga. Secţia de boli interne are 12 paturi, dotări moderne, urmând ca în perioada următoare inventarul acestei se...

Sanatate | Miercuri, 22 Februarie 2012

Citeste mai mult...

SPORT

Patinatorii de la CSM Ploiesti s-au redresat din mers si au obtinut pe

News image

La mai putin de sase luni de la infiintare sectia de patinaj viteza a CSM Ploiesti a depasit asteptarile tuturor. Rezultatele obtinute in concursurile internationale, pun intr-un con de umbra performantele actuale ale celuilalt club, CS Petrolul. Antrenorul Marius Bacila a reusit, intr-un ...

Sport | Vineri, 16 Martie 2012

Citeste mai mult...